Primul Centru regional de instruire în sănătatea reproducerii pentru CSI va fi deschis la Chișinău

Autor: Irina Papuc

Primul Centru regional de instruire responsabil de elaborarea și implementarea ghidurilor clinice în sănătatea reproducerii pentru CSI va fi deschis la Chișinău. Patru specialiști moldoveni au fost deja instruiți pentru a ține cursuri omologilor din Armenia, Azerbaidjan, Ucraina și Belarus.

Centrul regional de instruire își va începe activitatea în octombrie. Inițiativa aparține Fondului ONU pentru Populație Moldova, care a organizat ieri la Chișinău o întâlnire între reprezentanții mai multor state din CSI, pentru a discuta importanța realizării, dar și modalitatea implementării ghidurilor clinice în sănătatea reproducerii.

„Republica Moldova are specialiști foarte buni, care au elaborat ghiduri clinice în auditul mortalității materne și în perinatologie, care sunt foarte bune și reprezintă un exemplu de urmat pentru alte state. Ne lipsește însă un document național, care să standardizeze serviciile medicale oferite în sănătatea reproducerii. Acest ghid îi va ajuta pe medici să ofere servicii medicale de calitate, să folosească tehnologii inovatoare în tratament și să evite erorile medicale“, crede Boris Gâlca, director adjunct al UNFPA Moldova.

Lipsa unui ghid național în sănătatea reproducerii are o strânsă legătură cu numărul cazurilor de malpraxis, este convinsă Rodica Comendant, directorul Centrului de instruire în sănătatea reproducerii. Ea afirmă că astăzi diagnosticul în reproducere este stabilit mai mult empiric, iar acest lucru este, în primul rând, în detrimentul pacientului.

„Teorie în facultate se studiază din cărți. Viitorul medic devine dezorientat pentru că teoria este diferită și nu știe de care standarde să se conducă. De aceea avem nevoie de ghiduri bine scrise, bazate pe studii de calitate și pe dovezi. Astfel medicii vor ști cum să acționeze în orice situație și nu vor mai face experimente pe oameni“, este de părere Rodica Comendant. Cel mai important lucru însă, susține ea, este faptul că pacienții vor fi informați, de fiecare dată, și nu vor mai putea fi tratați fără să-și dea consimțământul.

Primul curs privind elaborarea ghidurilor clinice, ținut de specialiștii din Moldova, se va desfășura în octombrie și va fi coordonat cu Centrul de Instruire în Sănătatea Reproducerii și Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu“. Cei patru traineri sunt doctorul în științe medicale Stelian Hodorogea, profesorul asociat al Universității de Medicină Natalia Zarbailov, Irina Sagaidac, asistent de proiect la Centrul de Instruire în Sănătatea Reproductivă, și Galina Leșco, directorul Centrului de servicii prietenoase tinerilor „Neovita“.

Source: http://e-sanatate.md