Depresia după naştere

Melancolia postnatală

În timpul primei săptămîni după naștere, multe femei au ceea ce se numește ‘melancolie postnatală’. Aceasta se datorează probabil unor schimbări bruște hormonale și chimice care se întîmplă în organism după naștere. Simptomele pot include:

  • Să te simți iritată emoțional
  • Să izbucnești în lacrimi fără nici o cauză aparentă
  • Să te simți iritată sau enervată
  • Să te simți depresivă

Toate aceste simptome sunt normale și de obicei durează cîteva zile.

Depresia postnatală

Depresia după ce s-a născut bebelușul poate fi extrem de stresantă. Depresia postnatală afectează aproximativ o femeie din 10 (aproximativ 4 din 10 mame adolescente). Multe femei suferă în liniște. Prietenii, rudele și medicii nu știu deseori de ce suferă femeia.

Depresia postnatală apare, de obicei, între două sau opt săptămîni după naștere, deși cîteodată ea apare la un an după ce s-a născut copilul.

Simptomele precum oboseala, iritarea sau pofta scăzută de mîncare sunt normale dacă nu demult ai născut. Dar acestea de obicei sunt ușoare și nu te opresc să duci o viață normală.

Cînd ai depresie postnatală, poți să te simți extrem de depresivă și fără dispoziție. Îngrijirea ta sau a copilului poate fi prea mult pentru tine. Alte semne de depresie postnatală sunt:

  • Anxietate
  • Atacuri de panică
  • Insomnie
  • Oboseală extremă
  • Dureri mari
  • Să te simți rău în general
  • Pierdere de memorie sau imposibilitatea de a te concentra
  • A nu te putea opri din plîns
  • Pierderea poftei de mîncare
  • Sentimentul de deznădejde
  • Nu ești în stare să te bucuri de nimic
  • Pierderea interesului în bebeluș
  • Anxietate excesivă referitor la bebeluș

Dacă crezi că ai depresie postnatală, nu te chinui singură.  Nu e un semn că ești o mamă rea sau că nu poți să te descurci. Depresia antenatală este o boală și ai nevoie de ajutor,așa cum ai avea nevoie dacă ai avea o răceală sau piciorul rupt. Vorbește cu cineva în care ai încredere, precum partenerul sau o prietenă. Dacă îți este incomod să-ți faci o programare la medic, roagă pe cineva să facă asta pentru tine.

Cazurile mai ușoare de depresie postnatală pot fi tratate cu terapie psihologică. Cazurile mai severe cer deseori antidepresante și poți să ai nevoie să vizitezi un specialist. Este important să-l anunți pe doctor dacă alăptezi. Dacă ai nevoie să iei antidepresante, el îți va prescrie un tip de medicament care îți convine în timp ce alăptezi.

Psihoză puerperală: Această condiție este extrem de rară. Doar una sau două mame din 1000 dezvoltă o boală psihică severă care cere tratament medical sau spitalizare după nașterea bebelușului. Această boală se poate dezvolta în cîteva ore după naștere și este foarte serioasă, fiind nevoie de tratament urgent.

Alte persoane observă această psihoză, pentru că mamele se poartă foarte straniu. E mai probabil să se întîmple dacă ai o boală gravă mentală, dacă în trecut ai avut-o sau ai avut în familie cazuri  de psihoză puerperală. Specialiștii în domeniu pot să-ți ofere îngrijire specială fără a te separa de bebeluș. Majoritatea femeilor își revin complet, deși aceasta poate dura cîteva săptămîni sau luni.

Stresul postnatal post-traumatic: Stresul postnatal post-traumatic este deseori rezultatul unei nașteri traumatice, precum un travaliu lung și dureros sau o naștere problematică sau de urgență. Poate să apară și după alte tipuri de traume, precum:

  • Frica de a muri sau frica ca copilul să nu moară
  • Situații care amenință viața

Simptomele stresului postnatal post-traumatic pot apărea singure sau împreună cu alte simptome ale depresiei postnatale. Simptomele acestea sunt:

  • Coșmaruri
  • Amintiri
  • Atacuri de panică
  • Insomnii
  • Lipsa emoțiilor
  • Irascibilitate sau mînie

Simptomele se pot dezvolta deodată după naștere sau multe luni după. Este foarte important să discuți cu cineva despre felul cum te simți. Doctorul tău va fi în stare să te ajute. Dacă ești îngrijorată discută cu un specialist în domeniu, roagă vreun prieten sau membru al familiei să te însoțească.